Doriți să scăpați de datorii? Acești oameni vă pot arăta cum

Nu este sfârșitul lumii atunci când primiți un mesaj de la o societate de colectare de debite, cum este EOS. S-ar putea chiar să fie un lucru bun: Agenții lor de call center ajută mereu oamenii care se simt copleșiți de datorii, existând multe cazuri care dovedesc acest lucru.

Ușurarea din vocea femeii era evidentă, chiar înainte de a începe să-i mulțumească; își amintește Robert Weinhold, un Specialist de colectare creanțe de la unul din cele patru call centere EOS din Germania. Persoana apelantă era o tânără și era clar că ea nu va putea achita toate datoriile pe care le-a acumulat de la cumpărăturile online și cardurile de credit. „Chemarea ei în justiție nu ar fi fost pe placul nimănui, astfel încât am convenit la un plan personalizat de plată pe care să poată să-l respecte.”

Recuperarea creanțelor la EOS Group este complet diferită de prejudecățile publicului în privința industriei. Înseamnă oameni orientați spre soluții, cum este Dl. Weinhold și colegul său, Thomas Markert, care contactează telefonic debitorii. Scopul lor este de a obține pentru creditori sumele datorate într-un mod acceptabil pentru debitori. „Înseamnă gestionarea debitelor într-un mod constructiv,” spune Dl. Markert. „Înseamnă să-i arăți clientului că există speranță și că obiectivul poate fi atins.”

Gestionarea debitelor înseamnă gestionarea emoțiilor

Și există multe cazuri care sugerează că debitorii recunosc acest lucru. Experiența unui coleg este una comună, spun Dl. Markert și Dl Weinhold. El a preluat un apel de la un bărbat care dorea să știe cât mai datorează din creanțele sale. „Colegul nostru a spus că datoria a fost achitată complet și i-a atras atenția că a sunat deja de două ori în ziua respectivă,” își amintește Dl. Markert. „Persoana de la capătul firului a spus atunci, „Știu, doar că doream să mai aud încă o dată vestea cea bună.””

„Să ai datorii este o problemă emoțională extremă,” spune Dl. Weinhold. Sentimentele de neajutorare sau rușine pot împiedica cu ușurință consumatorii să se ocupe de problemă.

„Însă sfatul meu pentru orice persoană care primește o scrisoare de la serviciul de colectare a creanțelor este simplu: puneți mâna pe telefon și sunați-ne. Problema dvs. va deveni din ce în ce mai costisitoare dacă o ignorați,” spune el. „Suntem aici să vă ajutăm și dacă cineva îmi mulțumește pentru că l-am ajutat, ei bine, atunci acesta îmi mulțumește pentru că mi-am făcut datoria.”

Nu înseamnă contestații, înseamnă obținerea unor soluții realiste.

Agențiile de colectare a creanțelor nu sunt agenții de consultanță pentru debitori. Acestea deservesc companiile care le-au împuternicit să colecteze banii datorați  cât mai rapid posibil. Însă specialiștii EOS știu că pot face acest lucru doar dacă debitorii pot suporta rambursarea, ceea ce de obicei necesită flexibilitatea lor în conceperea graficelor de rambursare. Dl. își amintește de un bărbat de treizeci de ani care a ignorat ani de zile datoriile considerabile pe care le-a acumulat prin cheltuielile excesive făcute cu ani înainte. „El s-a trezit brusc cu o familie, cu un copil și s-a simțit responsabil să scape de datorii de dragul familiei,” spune Dl. Weinhold. „Am agreat un grafic de rambursare generos care i-a permis să achite sumele datorate pe o perioadă îndelungată.”

Atunci când datoriile sale au fost achitate, Dl. Weinhold își amintește că bărbatul i-a mulțumit foarte mult. „El a apreciat foarte mult faptul că am avut răbdare, că i-am permis să-și achite datoriile, una câte una,” spune el, amintindu-și cum EOS l-a susținut în noua sa poziție de adult încărcat de responsabilități. „După ce am agreat un grafic, nu am pus deloc presiune pe el și a apreciat acest lucru.”

Eine junge Frau mit Headset arbeitet am Computer
Persoana de la celălalt capăt al firului este, de asemenea, un om: scopul call center-elor EOS este de a găsi o soluție pentru toate persoanele care au datorii.

Start with the smallest overdue bill – and move on from there.

În cazul celor care sună prima dată, Dlui Markert îi place să le spună să stea la masă cu un creion și o foaie de hârtie în față. „Îi ajut să înțeleagă problema lor financiară,” spune el, descriind modul în care le arată care este cea mai mică factură datorată și sugerează apelantului să înceapă cu achitarea acesteia, integral sau în rate. „Înseamnă să inspiri încredere în apelanți și să-i motivezi să continue, arătându-le că există lumină la capătul tunelului,” spune el. 

„Deseori simt cum oamenii zâmbesc la capătul celălalt al firului,” continuă Dl. Markert. El spune că se întâmplă frecvent ca un apelant care sună prima dată plin de frustrare cu, să spunem, douăzeci de facturi neachitate, să termine apelul cu încredere și mulțumiri. „Prezentându-le pe rând problemele lor, le arăt că datoria este ca un joc: îl poți juca fără o strategie, însă îl poți câștiga doar dacă ai una.”

Puterea motivațională a obiectivelor de plată

El își amintește de o femeie care a devenit aproape fanatică în achitarea datoriilor. „Ea a cerut să i se crească ratele deoarece avea de gând să-și ia un al treilea serviciu pentru a scăpa în sfârșit de datorii” își amintește Dl. Markert. "În primăvara respectivă ea și-a planificat să achite o datorie până în iunie și următoarea până în august. Ea a văzut că era aproape să-și atingă obiectivul și a fost foarte recunoscătoare pentru asta.”

Dl. Markert și Dl. Weinhold admit că circa 80% din persoanele cu care discută le mulțumesc pentru ajutor. Determinarea debitorilor să achite integral ceea ce datorează este scopul principal

Chiar dacă facturile, împrumuturile și ipotecile se adună, un expert în colectare poate găsi o soluție

Dl Weinhold își amintește de un apel de la o femeie care a moștenit datoriile soțului recent decedat, datorii pe care acesta le făcuse în secret. Era copleșită de veste și, de asemenea, nu era în postura de a achita sumele respective. Prin agrearea unui plan care ținea cont de situația ei, el a ajutat femeia să gestioneze moștenirea lăsată de soțul ei. „Trebuie doar să rețineți că nu există o situație care să fie imposibilă,” spune Dl. Weinhold. „Și rețineți, mi se mulțumește destul de des.”

wrinkle, referee, president